marți, 27 iunie 2017

Rezultatele concursului lunar de senryu - iunie 2017


Locul I, Rodica P. Calotă,
Poemul Nr. 2,   12 puncte

dezamăgire –
boala a cedat însă
asistenta nu


Locul I, Mihai Pascaru
Poemul Nr.64 ,   12 puncte

medic naturist -
prea multe trimiteri
la loc cu verdeaţă


Locul II, Ion Cuzuioc,
Poemul Nr. 18,   11 puncte

gripă în oraș
medicul și popa
cu ochii pe bolnavi


Locul III, Petru-Ioan Gârda,
Poemul Nr.36 , 8 puncte

longevitate -
sănătatea soacrei
mă bagă-n boală


MENȚIUNI

Rodica P. Calotă,
Poemul Nr. 1,  7 puncte

spital desfiinţat –
cei mai mulţi bolnavi se duc
la guvernare


Cezar-Florin Ciobîcă
Poemul Nr.15 ,  7  puncte

răcit cobză –
nevasta mă tratează
cu indiferență


Grigore Chitul,
Poemul Nr. 37,  7 puncte

la oftalmolog –
ochii doctoriţei mă
bagă în boală

Dan Norea,

Poemul Nr. 39,  7 puncte

mereu aplecat
în biroul  șefului -
o fi spondiloză?


Argentina Stanciu
Poemul Nr. 22 ,   6 puncte

cu paraşuta -
extazul încununat
de-o nouă boală

Valer G. Pop
Poemul Nr. 30,  6 puncte

pe motocicletă
spre locul cu verdeață
boala vitezei


Violeta Urdă
Poemul Nr. 58,   6  puncte

sănătos tun -
numai boala pe doctori
incurabilă

Un comentariu:

  1. Poemele cîștigătoare ale concursului din iunie se remarcă prin abilitatea cu care sînt construite folosind jocurile de cuvinte.

    Cuvîntul boală a generat o situație ambiguă. Boala cu care s-a internat bolnavul „a cedat” (s-a ameliorat), dar infecția nosocomială cu care s-a pricopist la fața locului ba: dezamăgire – / boala a cedat însă / asistenta nu (n-a acceptat, nu s-a-nduplecat).

    Bolnavii refuză să se externeze: mai stau în spital - / am boală pe sora din / tura de noapte. Adoră afecțiunile intraspitalicești. Cu deosebire cele nocturne.

    Și personalul medical pare să fie și mai vinovat cînd este mai calificat: la oftalmolog – / ochii doctoriţei mă / bagă în boală. Diagnosticianul este declanșatorul bolii. Pe care o alimentează.

    Bolile bîntuie însă, sub forma pasiunii și a capriciului, și dincolo de domeniul mult prea îngust al sistemului medical. Oamenii sînt încîntați să contracteze boli cu care să trăiască experiențe inedite: cu paraşuta - / extazul încununat / de-o nouă boală. Aeriene sau erotice.

    Sau mai pămîntene și (aparent) mai ecologice: pe motocicletă / spre locul cu verdeață – / boala vitezei.

    În ce privește preferința ecologistă, vechilor specialiști, deja versați în tratamentul „la loc de verdeață”: gripă în oraș – / medicul și popa / cu ochii pe bolnavi, li s-au alăturat alți meseriași recent calificați: medic naturist - / prea multe trimiteri / la loc cu verdeaţă.

    Lăsîndu-i la o parte pe cei care au veșnic un dinte îndreptat spre medici: sănătos tun - / numai boala pe doctori / incurabilă, sînt destui cei, sănătoși închipuiți, care se bucură de metehnele altora fără de care nu s-ar simți bine: longevitate - / sănătatea soacrei / mă bagă-n boală, răcit cobză – / nevasta mă tratează / cu indiferență.

    În fine, s-a găsit și o soluție pentru cei care erau candidați la pușcărie și la casa de nebuni: spital desfiinţat – / cei mai mulţi bolnavi se duc / la guvernare.

    RăspundețiȘtergere